Ce este programul YouthBank?
YouthBank este un program administrat de catre un grup de adolescenti, selectati si instruiti in acest scop, si urmareste: constituirea, promovarea si administrarea transparenta a unui fond special destinat proiectelor implementate de catre liceenii clujeni. Este un mecanism prin care sunt incurajate comportamente ale tinerilor legate de: filantropie, initiativa civica, responsabilitate.
Principiile pe care programul YouthBank se bazeaza sunt:
- Responsabilitatea dezvoltarii si administrarii acestor activitati revine unui grup de tineri (16-20 ani) selectati si pregatiti in acest scop;
- Initierea si punerea in practica a proiectelor ce sunt finantate prin YouthBank apartin in exclusivitate tinerilor, fara interventia adultilor;
- YouthBank functioneaza pe principiul co-finantarii pentru a incuraja tinerii sa caute suportul comunitatii pentru actiunile lor;
- Sumele administrate de YouthBank trebuie sa fie intr-un cuantum suficient pentru a determina rezultate in comunitate dar potrivite nevoilor si capacitatilor de administrare a unor tineri.
Beneficii program:
- Incurajeaza implicarea tinerilor in viata comunitatii si asumarea unor roluri active in sprijinirea semenilor;
- Ofera tinerilor posibilitatea de a petrece timpul liber intr-un mod care sa ii fereasca de atractii periculoase si dimpotriva, sa ii implice in actiuni positive din care au de invatat;
- YouthBank este o excelenta scoala de dezvoltare personala. Prin implicarea directa a tinerilor in actiuni comunitare ei castiga incredere in propriile forte, dobandesc abilitati de comunicare, negociere, administrare financiara si de conducere.
Etape program:
- Incheiere parteneriate necesare derularii unui ciclu al programului YouthBank.
Pentru buna desfasurare a programului, este necesar ca acesta sa aiba o sustinere larga din partea comunitatii: un partener principal – care va cofinanta suma mobilizata de tineri in cadrul programului; parteneri institutionali precum: Primaria, Inspectoratul Scolar, organizatii neguvernamentale, companii si un numar important de voluntari. - Selectia si pregatirea tinerilor
Aceasta etapa presupune derularea unei campanii de recrutare si a unui proces de selectie al tinerilor. Decizia finala privind selectia tinerilor apartine echipei YouthBank (formata din tineri si reprezentanti ai partenerilor) si este luata pe baza evaluarii cv-urilor si a scrisorilor de intentie primite si a rezultatelor interviurilor individuale. Tinerii selectati pe baza unor valori si abilitati personale ce tin de motivatie, implicare, responsabilitate, initiativa, leadership, spirit de echipa vor urma un program special de pregatire in care vor invata sa organizeze si sa deruleze o campanie de informare, sa evalueze si sa monitorizeze proiecte, sa atraga si sa administreze resurse financiare.
- Campania de strangere de fonduri
In aceasta etapa echipa YouthBank, astfel formata, are misiunea de a mobiliza 1/3 din Fondul de finantare destinat tinerilor liceeni, suma care va fi ulterior triplata de partenerul principal al programului. Prin traditie, tinerii utilizeaza mecanisme de atragere de fonduri precum: vanzarea unor felicitari marka YouthBank sau implementarea unor evenimente speciale care sunt, de cele mai multe ori, reuniuni ce pot lua forme diverse: de la cine elegante si sofisticate la evenimente sportive si concursuri amuzante care au ca si scop promovarea programului YouthBank si strangerea de fonduri, oferind, in acelasi timp, un cadru degajat si relaxant celor care participa la eveniment.
- Cercetare locala
Dupa crearea Fondului YouthBank de finantare, echipa realizeaza un sondaj de opinie în randul liceenilor, profesorilor si a sustinatorilor YouthBank pentru a stabili in mod concret domeniile de acordare a granturilor care se regasesc in Ghidul de finantare dezvoltat pentru fiecare runda in parte. Grupul de tineri va face diferite sondaje în comunitate si va lua decizii asupra: Domeniului (educatie, sanatate, social, arta, timp liber etc.), Beneficiarilor (tineri, elevi sau studenti, tineri cu dizabilitati, orfani, etc.), Duratei de implementare (termen scurt – 2-3 saptamani sau mediu – 2,3 luni), Bugetului total (un maxim, un mediu), Ariei de actiune (oras, oras si împrejurimi, mediul rural etc.).
- Concurs de finantare.
Aceasta etapa presupune: derularea unei campanii de promovare a fondului destinat tinerilor liceeni, primirea si selectia aplicatiilor. Deciziile finale privind proiectele care vor fi finantate se iau pe baza centralizarii punctajelor obtinute, de fiecare aplicatie in parte, in urma evaluarii realizate de tinerii din echipa YouthBank pe baza criteriilor de eligibilitate stabilite, a interviurilor de clarificare si a criteriilor de selectie finala. Exemple de proiecte ce pot fi finantate: Campanii de educatie sexuala, de informare privind problemele de sanatate mintala, de prevenire a consumului de alcool si droguri; amenajarea unui spatiu verde in curtea scolii sau a unui suport pentru „bitze”; activitati de socializare prin joc cu copii de la sectia de pediatrie, sau activitati de socializare destinate persoanelor varstnice institutionalizate; organizarea unor evenimente precum „Festivalul înghetatei”, „Ziua Clatitei”, „Freestyle for us” etc. - Implementare proiecte finantate
Echipele castigatoare de liceeni vor primi finantare pentru implementarea proiectelor/initiativelor de dezvoltare locala. Rolul tinerilor din echipa YouthBank este, in aceasta etapa, de a monitoriza implementarrea proiectelor finantate.
- Incheiere program
Fiecare ciclu YouthBank se incheie printr-un eveniment prin intermediul caruia tinerii sarbatoresc creativ realizarile lor impreuna cu toti prietenii programului. - Evaluare program
Tinerii din echipa YouthBank evalueaza anul parcurs in cadrul unei traditionale tabere de vara. Intreaga activitate si rezultatele programului de pe parcursul anului sunt prinse in Raportul anual YouthBank care va sta la baza etapei de renegociere a parteneriatelor necesare derularii unei noi editii a programului.






